Pantilimon, față în față cu noul antrenor. Ce a spus „Big Sam” despre român înainte de meciul său de debut

Pantilimon, față în față cu noul antrenor. Ce a spus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sam Allardyce e noul antrenor al lui Costel Pantilimon la Sunderland, iar fostul tehnician al lui West Ham va debuta sâmbătă pe banca „pisicilor negre” în Premier League, într-un meci cu una din revelațiile debutului de sezon, Leicester City (locul 5 după 8 etape, la 3 puncte de liderul Manchester City).

Deși a primit cele mai multe goluri dintre toți portarii din Premier League în primele 8 etape (18 goluri), românul Costel Pantilimon se bucură de încrederea lui Allardyce, tehnicianul de 60 de ani lâsând să se înțeleagă că va merge tot pe mâna românului, așa cum făcuse și predecesorul său, Dick Advocaat.

Obiectivul celui poreclit „Big Sam” este evitarea retrogradării, iar în conferința de presă ținută înainte de meciul cu Leicester acesta s-a declarat convins că îl poate atinge cu jucătorii avuți la dispoziție. Defensiva lui Sunderland a dezamăgit în acest debut de sezon, însă Allardyce a explicat că nu-l vede pe Pantilimon vinovat în vreun fel pentru situația în care se află echipa.

„Pantilimon a făcut o treabă extraordinară aici. A fost o vreme la Manchester City, iar anul trecut și-a făcut loc în primul 11 aici și s-a descurcat excelent”, a spus Allardyce.

3 puncte a strâns Sunderland în primele 8 etape, dintr-un total de 24. „Pisicile” au marcat 8 goluri, încasând 18 și nu au obținut nico victorie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…